Valkyrii și mied pentru războinicii cazuți
Fecioare războinice și frumoase, valkyriile erau însoțitoarele luptătorilor căzuți în războaiele din Midgard către Walhalla, acolo unde aveau să se pregătească pentru cea din urmă bătălie. Valkyriile se îngrijeau ca oaspeții să aibă mereu talgerele încărcate cu mâncare și cupele ori cornurile pline cu mied. Însuși Odin a creat armata valkyriilor, numai din femei. Ele purtau scuturi, arme și coifuri sclipitoare și erau trimise călărind pe cai salbatici în preajma Midgard-ului pentru a-i conduce pe vitejii morți în bătălii către Asgard. Totuși, valkyriile nu puteau participa la războaie și nici influența cumva desfășurarea unui război – ele erau doar mesagerele lui Odin, iar dacă nu se supuneau erau aspru pedepsite. Singura bătălie la care va lua parte armata valkyriilor va fi Ragnarök.