Miedul lui Kvasir

Kvasir este cel mai înţelept dintre oameni, în mitologia nordică. S-a născut din saliva a două grupe rivale de zei, Asenii şi Vanii. Ca învăţător, nu a răspuns greşit la nici o întrebare. Doi pitici, Fjalar şi Galar, obosiţi de învăţămintele sale, l-au omorât şi i-au distilat sângele într-un ceaun vrăjit. Sângele său, amestecat cu miere de către uriaşul Sattung, a produs un mied care conferea înţelepciune şi inspiraţie poetică oricui îl bea. Povestea lui Kvasir este menţionată în edda Braga Raedur.

Din dicționarul de mitologie generală a lui Victor Kernbach:

„Kvasir – Personaj mitic scandinav creat de zei ca încarnare a înțelepciunii, întru consolidarea păcii stabilite de zeul suprem Odhinn. După razboiul inițial purtat între zei (Asa) și duhurile apei (Vana), pacea e confirmată de ambele tabere împăcate, care scuipa într-un vas comun, iar din saliva lor contopită se naste Kvasir (kvasir însemnând și salivă și fruct), care personifică meșteșugul cuvântului și e în stare să raspundă oricărei întrebări imaginabile. Odată născut, Kvasir își asumă misiunea de a străbate lumea, răspândind înțelepciune. Existența lui părând îngrijoratoare, spre a-i împiedica ascensiunea nelimitată, Kvasir este distrus de zei și prefăcut în noțiunea abstractă de Poezie. În varianta mitologică principală, Kvasir e ucis nu de zei, ci de doi gnomi (Hjalar si Fjalar), la un ospăț; ucigașii îi adună apoi sângele scurs, îl amestecă în mod magic și obțin o băutură generatoare de inspirație poetică sau de înțelepciune vizionară; dar gnomii tăinuiesc față de zei crima, afirmând că Kvasir a murit sufocat de înțelepciunea sa prea îmbelșugată. Băutura magică ajunge în stăpânirea gigantului Suttung din Yotunheim de la care Odhinn o obține printr-un șiretlic și o bea toată, fiind cuprins de extazul poetic și devenind skald. Împovărat de cantitatea prea mare băută, zeul vomită licoarea în niste vase cerești; un submit precizează că, înainte de o a fi vomitat, transportându-se în chip de vultur din Yotunheim spre Asgardhr, Odhinn scapa pe pământ cățiva stropi din care se înfrupta numai poeții mediocri, incapabili să ajungă a sorbi din vasele cerești unde s-a depozitat ulterior licoarea.”